Oferta educationala

Oferta educațională a Școlii Gimnaziale „Nicolae Titulescu”, Caracal, este definită în funcție de:

  • opțiunile părinților
  • resursele umane (pregătirea personalului), resursele materiale și financiare
  • interesele comunității locale

Serviciile educaționale oferite de Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu”, Caracal se referă la organizarea învățământului preșcolar, școlar pe grupe de vârstă, constituite de regulă după criteriul de vârstă al copiilor sau după nivelul de dezvoltare globală al acestora, beneficiind de cadre didactice calificate și o infrastructură adecvată.

Putem afirma că în școala noastră se practică un învățământ care încurajează competența în scopul formării unui absolvent responsabil, autonom, capabil să decidă asupra carierei, prin dobândirea unei culturi generale orientată spre domeniile: informatică, matematică și științe ale naturii, limbi moderne de circulație internațională.

Suntem în căutarea unor pași de acțiune pentru a face față concurenței unor școli similare prin:

  • formarea de absolvenți competitivi, capabili sa stăpânească la un nivel superior tehnologia informației și comunicațională
  • orientarea actului didactic spre a obișnui elevul sa gândească, să abstractizeze, să comunice în limbile moderne de circulație internațională
  • proiectarea activității școlare în scopul integrării în spațiul european prin conștientizarea propriei culturi, dar și prin descoperirea altor culturi și tradiții europene
  • convertirea actului de predare-învățare dintr-un act reproductiv într-un act creativ, cauzal, explicativ
  • democratizarea relațiilor din școală la toate nivelurile
  • perfecționarea colectivului didactic pentru înlăturarea formalismului.

Modalități de promovare a ofertei educaționale

Pentru Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu”, Caracal promovarea ofertei educaționale este foarte importantă. Nu este suficient ca oferta școlii să fie cunoscută, ci ea trebuie să fie înțeleasă, îndeosebi de părinți și preșcolari/elevi.

Pentru cunoașterea în comunitate a ofertei educaționale a Școlii Gimnaziale „Nicolae Titulescu”, Caracal avem următoarea strategie:

Obiective specifice pentru promovarea ofertei educaționale:

  • Informarea publicului/ comunității cu privire la activitatea școli
  • Informarea părinților cu privire la specificul Școlii Gimnaziale „Nicolae Titulescu”, Caracal și la opțiunile de studiu (oferta educațională) din cadrul grădiniței.

În acest sens, s-a elaborat, o strategie de promovare a ofertei educaționale construită pe două direcții, și anume:

  • promovare indirectă, prin intermediul articolelor de presă scrisă, unde școala și-a făcut cunoscute strategiile de derulare și dezvoltare a ofertei educaționale, prin intermediul Internetului, popularizarea exemplelor de bună practică pe didactic.ro
  • promovarea directă, prin organizarea unor întâlniri comune cadre didactice – elevi – părinți, mese rotunde, atât în școală cât și în grădinițele din localitate.

Acest gen de promovare implică colaborarea cadrelor didactice cu familiile cu copii, popularizând astfel activitatea școlii.

Pentru ca ambele direcții de promovare să se desfășoare în condiții de calitate și să se supună celor mai exigente cerințe profesionale, se va dezvoltata o campanie specială de concepere și editare a materialelor promoționale: pliante,  materiale video de prezentare a școlii, blog-uri ale cadrelor didactice.

Promovarea școlii se va realiza în cadrul unor parteneriate educaționale locale, naționale si internaționale, prin prezentări Power Point, în fața potențialilor părinți, prezentarea de spectacole, expoziții.

Pentru anii următori ne vom intensifica modalitățile de promovarea a ofertei educaționale, proiectându-ne activități noi pe lângă cele prezentate anterior:

  • Organizarea și participarea la manifestații științifice locale, județene și naționale
  • Realizarea unor prezentări web definitorii pentru calitatea procesului de instruire și educație care se desfășoară în cadrul școlii.

În condițiile unui sistem concurențial în continuă dezvoltare devine imperativă accentuarea eforturilor de promovare a imaginii școlii și de stabilire a unor relații directe cu viitorii potențiali beneficiari/părinți. Se impune planificarea atentă a campaniilor de informare și comunicare cu beneficiarii care vor avea un caracter permanent și vom folosi o gamă largă de mijloace: anunțuri în publicațiile locale și TV, interviuri, reportaje realizate cu alți părinți, broșuri, pliante. Trebuie menținute, identificate căile prin care școala  a obținut recunoașterea locală, județeană și națională printre acestea putând fi remarcate:

  • calitatea serviciilor educaționale
  • competența cadrelor didactice
  • gradul de satisfacție al beneficiarilor;
  • cadrul ambiental
  • resursele materiale ale școlii
  • mediul relațional/de comunicare stabilit între școală și familie
  • implicarea în proiecte și programe internaționale.

Gradul de atractivitate al ofertei noastre educaționale este sporit de prestația calitativă remarcabilă a tuturor cadrelor didactice, a climatului de responsabilitate și profesionalism, a bazei materiale adecvate, a relației foarte bune cu partenerii din comunitatea locală, a unei oferte extracurriculare diverse, a angajării tuturor factorilor de execuție și decizie în organizarea procesului instructiv-educativ,  asigurându-se în felul acesta obținerea de rezultate bune și foarte bune și un succes garantat în evoluția socio-profesională a fiecărui absolvent.